Obiective Proiect

  1.       Dezvoltarea potențialului civic al elevilor,  prin implicarea lor în acțiuni non-formale și, în special,  prin introducerea unui curs online nou, pe tema cetățeniei active, urmărind, de asemenea, și diminuarea fenomenului de părăsire timpurie a școlii

   2.       Dezvoltarea conștiinței identității europene,  prin activități care promovează valorile comune partenerilor din proiect, cu scopul de a educa cetățeni europeni implicați în problemele comunității (la nivel local și european)


   3.       Îmbunătățirea competențelor elevilor și ale profesorilor în domeniul TIC și crearea unei clase virtuale, cu speranța extinderii acestui parteneriat într-un nou proiect educațional

   4.       Creșterea toleranței prin construirea unor punți culturale de legătură între membrii parteneriatului, cu scopul eliminării discriminării între națiuni



   5.       Cunoașterea sistemelor educaționale ale partenerilor,  prin schimburi de bune practici, prin gândirea unui curriculum comun,  prin analiza făcută în mod direct asupra mai multor curriculumuri din țările partenere

No comments:

Post a Comment